În urma valului de plângeri din partea polițiștilor gorjeni și a unor oameni de afaceri din județ, Corpul de Control al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a găsit mai multe nereguli la Inspectoratul de Poliție al Județului Gorj, condus de comisarul Viorel Salvador Caragea. Printre ele se numără șicanarea oamenilor de afaceri din județul Gorj prin intermediul structurilor de Poliție aflate în subordinea lui Caragea, dar și umilirea și jignirea în public a subordonaților săi. Cu toate acestea, singurele sancțiuni dispuse de IGPR față de comisarul Caragea au fost un avertisment și diminuarea cu 10% a salariului pe 2 luni, arată un raport al MAI trimis Senatului și obținut de gândul.
În prezent, Comisia de Apărare din Senat cercetează situația de la IPJ Gorj, după ce mai mulți ofițeri de poliție au sesizat senatorii cu privire la abuzurile care ar avea loc la instituția respectivă și pe care IGPR nu le-a soluționat până acum, în ciuda rapoartelor MAI. Senatorul PNL Corneliu Dobrițoiu a declarat că faptele prezentate în fața comisiei de ofițerii de poliție gorjeni „ne duc la concluzia că am avea de a face cu grupuri infracționale”. Săptămâna viitoare, ministrul de Interne Radu Stroe va fi audiat în fața Comisiei.
Cel mai recent control al MAI la IPJ Gorj a avut loc în iunie 2013, după ce omul de afaceri Mihail Rămescu, din Motru, județul Gorj, a sesizat MAI cu privire la faptul că firma sa este supusă la controale abuzive de către Viorel Caragea, acesta urmărind să obțină avantaje pentru sine.
Rețeta Caragea de șicanare a oamenilor de afaceri din Gorj
„Pe timpul verificării aspectelor sesizate de către petiționar, s-a constatat că atât în rândul polițiștilor din cadrul IPJ Gorj, cât și în mediul de afaceri din județ există o stare generală de teamă și, respectiv, de nemulțumire față de modul în comisarul șef Caragea Salvador Viorel își exercită prerogativele funcției de șef al inspectoratului”, arată raportul MAI trimis Senatului și obținut de gândul.
„Pentru protejarea intereselor personale, șeful inspectoratului șicanează anumiți oameni de afaceri, prin intermediul structurilor specializate ale poliției (investigare fraude, rutier, etc.), aflate în subordinea sa. Aceste structuri efectuează controale la societățile comerciale neagreate, în temeiul unor planuri de acțiune întocmite în baza unor date și informații inexistente, aprobate și coordonate de cms. Șef Caragea Salvador Viorel, controalele finalizându-se, aproape invariabil, cu întocmirea unor dosare penale pe numele persoanelor vizate. Cercetarea penală în astfel de dosare se întinde pe perioade mari de timp, finalizându-se cu propuneri de neîncepere a urmăririi penale sau scoaterea de sub urmărirea penală a învinuitului, interval de timp în care afacerea persoanei respective poate înregistra pierderi iremediabile”, arată raportul MAI.
Caragea „nu pierde niciodată ocazia să umilească și să jignească” subordonații
În ce privește modul în care Caragea conduce IPJ Gorj, inspectorii trimiși de MAI au confirmat aspectele sesizate de subordonații săi și de care aceștia s-au plâns și în fața senatorilor.
„În ceea ce privește climatul organizațional, existent în rândul polițiștilor inspectoratului, s-a constatat că acesta este grav afectat de stilul abuziv și discreționar al șefului IPJ Gorj, care nu pierde niciodată ocazia să umilească și să jignească, în public, pe cei care au alte păreri decât ale sale, sau chiar fără nici un motiv„, mai arată raportul MAI.
În perioada ianuarie 2012-iunie 2013, comisarul șef Viorel Caragea și-a pedepsit subordonații cu exces de zel: 97 de sancțiuni disciplinare au fost dictate de Caragea (66 de mustrări scrise, 20 de tăieri de salarii, 8 amânări ale înaintării în grad, 2 degradări și o destituire din Poliție), mai arată raportul MAI.
„Acest tip de atitudine a dezvoltat în rândul subordonaților săi un puternic sentiment de teamă și a determinat un număr de 10 ofițeri și agenți de poliție din inspectorat să se mute, la cerere, în alte unități ale Poliției Române”, precizează raportul semnat de ministrul Radu Stroe.
Pentru toate aceste aspecte, MAI a dispus cercetarea prealabilă a lui Viorel Salvador Caragea de către IGPR. Poliția Română a considerat însă că acesta merită următoarea pedeapsă: reducerea salariului cu 10% pe o perioadă de două luni și menținerea în funcția de șef al IPJ Gorj, în ciuda cererii MAI de a se analiza dacă acesta mai poate gestiona această funcție, dat fiind climatul din IPJ.
Val de plângeri pe numele lui Caragea. 17 dosare penale, niciun rezultat
MAI mai informează Senatul că la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române s-au primit, în perioada februarie 2012 – octombrie 2013, nu mai puțin de 35 de plângeri pe numele comisarului șef Viorel Caragea, prin care au fost sesizate abuzuri, protecția de care acesta s-ar bucura la nivelul conducerii IGPR, precum și neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Plângerile au venit atât din partea subordonaților lui Caragea, cât și a unor persoane din Gorj. 13 dintre aceste plângeri au fost trimise la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, una la Direcția Generală Anticorupție din cadrul MAI și una la DIPI (serviciul secret al MAI).
La nivelul MAI, plângerile pe numele lui Viorel Caragea au fost și mai multe: 94, în perioada februarie 2012 – octombrie 2013. Acestea au fost trimise de 28 de persoane, dintre care12 ofițeri de poliție, 6 agenți de poliție, 7 persoane civile, două sindicate și o organizație profesională.
Caragea a fost investigat de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova în nu mai puțin de 17 dosare penale, toate încheindu-se cu rezoluția de neîncepere a urmăririi penale. Caragea este de asemenea cercetat pentru corupție de către DGA și DIPI.
În urma unui alt controlul, din ianuarie 2013, dispus de MAI la IPJ Gorj, s-au constatat 50 de nereguli manageriale, însă acestea nu au fost considerate grave, iar MAI a dispus doar sancționarea cu avertisment a lui Caragea.
MAI menționează că nu are atribuțiile de a face alte cercetări sau de a dispune alte sancțiuni, în măsura în care Parchetul și IGPR au dispus deja sau au în curs acțiuni cu privire la Viorel Caragea și la faptele sesizate de subordonații săi și de oamenii de afaceri din județ.